De ani de zile, parintii se tot plang ca nu mai fac fata temelor pentru acasa ale copiilor. De ani de zile, parinti mai mult sau mai putin titrati se declara absolut depasiti de noile programe scolare. Mai intai, au recunoscut, rusinati, ca nu-si pot ajuta copiii sa rezolve un exercitiu de clasa a IV-a. Mai apoi, indignati, dar cu un sentiment si mai accentuat de jena, au marturisit ca nu reusesc sa rezolve un exercitiu de clasa a II-a sau chiar de clasa I.

Solutiile au venit imediat, odata cu banii de pregatire alocati invatatoarei. Chiar si asa insa au fost nevoiti sa vada ce

se intampla in realitate. Daca un parinte cu o oarecare pregatire si chiar unul intelectual nu reuseau sa tina pasul cu un copil din scoala primara, atunci ceva era in neregula. Doar nu se nascusera generatii de genii, cu atat de multe circumvolutiuni, incat sa asimileze notiuni pe care ei insisi le invatau abia prin clasele gimnaziale! Unii si-au dat seama, lasandu-si copiii sa invete in ritmul lor, fara a-i presa foarte tare, si protestand fata de materiile mult prea dificile pentru varsta celor mici.

Alti parinti nu au fost atat de permisivi si, marcati adeseori de orgoliul celu i frustrat de propriile nerealizari, au inceput sa ceara copiilor din ce in ce mai mult. Oboseala accentuata nu era deloc un impediment. Pentru asta existau remediile vitaminelor si ale vreunui gen de combinatie miere cu miez de nuca pentru ajutorarea memoriei. Presiunile veneau astfel si de la scoala, si de acasa, provocand uneori tragedii. Eminentii de astazi deveneau, trist, bolnavii psihici de maine. Iar cand un copil suprasaturat de atatea cerinte ajungea sa-si puna capat zilelor pentru o singura nota proasta, nimeni nu reusea sa afle raspunsul la intrebarea "De ce?"